La Chișinău se desfășoară cursa anuală de ciclism „Chișinău Criterium 2019”
Astăzi, pe 26 mai, în Piața Marii Adunări Naționale se desfășoară cea mai grandioasă cursă de ciclism din țară – „Chișinău Criterium 2019”. Competiția are loc în format de cursă circulară pentru bicicliștii profesioniști și sportivii amatori.
Participanții deja și-au primit pachetele de start, fac exerciții de încălzire a mușchilor și așteaptă anunțarea startului cursei. Aceștia urmează să concureze pe trei distanțe alese din timp: „15 km by Naturalis (MTB ONLY)”, „30 km by Technosoft (MTB + ROAD)” sau „60 km (ROAD ONLY)”.
Conform planurilor organizatorilor, cursa se va încheia la ora 15:20, iar deja la ora 16:00 va începe ceremonia de premiere a câștigătorilor.
Cei care doresc să sprijine participanții, pot veni în Piața Marii Adunări Naționale. Oaspeții evenimentului se pot bucura de atmosfera unui adevărat festival sportiv, o zonă expozițională imensă cu mărfuri și atribute sportive, precum și de cadouri și surprize plăcute din partea partenerilor și a sponsorilor.
Cursa de ciclism „Chișinău Criterium” are loc pentru a șasea oară. Pentru prima dată, competiția a avut loc în septembrie 2014. Din anul 2015, cursa „Chișinău Criterium” a fost inclusă în Calendarul Oficial al Evenimentelor Sportive al Ministerului Tineretului și Sportului din Republica Moldova. Evenimentul este susținut și de Primăria Municipiului Chișinău.
Organizatorii „Chișinău Criterium” sunt organizația sportivă Sporter și cel mai mare panou de anunțuri gratuite din Moldova - 999.md.